2024 - Secțiunea FILM


Înscriere - Secțiunea FILM - link 

________________________________________________________________________________

Echipa de profesori: Constantin Mihaela, Enache Dan, Jakab Tamara 

____________________________________________________________________________

      

        REGULAMENT CONCURS NAȚIONAL „ LECŢII CU NICHITA” – ediţia a XIII-a

Secţiunea a IV-a  – FILM - SCURT METRAJ – 5/10 minute


La concursul desfăşurat cu ajutorul site-ului dedicat are dreptul să participe orice persoană înscrisă la una din formele de învăţământ gimnazial sau liceal, filmele realizate respectând tema dată şi datele limită anunţate de către organizator. Vor participa la concurs toate filmele trimise care respectă tema propusă de organizator şi care îndeplinesc următoarele condiţii:

1.      Sunt creaţii personale ale celor care le-au trimis;

2.      Nu sunt purtătoare de drepturi de autor (în privinţa imaginii) care să împiedice difuzarea lor;

3.      Au legatură cu tema dată (filmele “freestyle”-nerealizate pentru o anumită tema – nu participă la concurs);

4.      Filmele vor trebui să treacă de preselectia juriului;

Notă! Nu toate filmele vor fi selectate şi premiate, ci doar cele considerate de juriu ca îndeplinind criteriile necesare pentru a fi premiate.

Materialele transmise trebuie să fie originale, realizate de concurenţi, să nu mai fi apărut vreodată prin mass-media şi să nu fi concurat într-o competiţie similară. Organizatorul nu îşi asumă răspunderea pentru niciun material însuşit în mod ilegal de către participanţi. Autorii filmelor trebuie să se asigure că persoanele care apar în imagini sunt, de asemenea, de acord cu difuzarea filmului. Prin încărcarea filmelor pe site-ul concursului, realizatorii filmelor sunt de acord în mod implicit ca aceste filme să fie difuzate cu titlu gratuit.

Participanţii îşi dau acordul, prin trimiterea materialelor la concursul Lecţii cu Nichita, ca aceste materiale să fie postate/ arhivate, cu titlu gratuit (fără niciun fel de obligatie din partea administratorilor site-ului sau a organizatorului concursului) pe: site-ul concursului,( şi pe alte site-uri care difuzează materiale video) şi pe orice alte canale media, dacă organizatorii acestui concurs consideră necesar acest lucru. Trimiţând un film, participanţii sunt de acord cu termenii şi condiţiile din acest Regulament şi se supun acestora, devenind singurii răspunzători pentru conţinutul şi tipul materialelor trimise. Participantul este unic responsabil pentru orice consecinţă directă sau indirectă care poate apărea ca urmare a participării la acest concurs.

Modalitatea şi perioada de desfăşurare a concursului este următoarea:

·         În formularul de înscriere se va menționa și link-ul câtre filmul postat pe www.youtube.com. Perioada este 10.02.2024–10.03.2024;

·         Câştigătorii vor fi anunţaţi pe site-ul concursului și vor participa la ceremonia de premiere.

Pentru mai multe detalii cu privire la concurs vă rugăm sa luaţi legătura cu prof. Mihaela Constantin pe adresa lectiicunichita@gmail.com.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concurs Național ”Lecții cu Nichita” - Ediția a XIII-a

  Colegiul Național “Nichita Stănescu” municipiul Ploiești vă invită să participați la Concursul NAȚIONAL   ”LECȚII CU NICHITA” – ediția...